In data de 21 septembrie 2017, inalti oficiali ai NATO s-au intalnit la Bruxelles cu reprezentanti ai principalelor grupuri de reflectii geopolitice si strategice din Romania. Evenimentul organizat de Departamentul de Diplomatie Publica al Aliantei Nord-Atlantice, la care am participat in numele  Fundatiei Europene Titulescu, mi-a permis sa identific o dinamica de idei si discutii ce vor transforma, in opinia mea, rolul pe care Romania il va avea in cadrul NATO si in relatiile bilaterale cu principalii sai parteneri occidentali.

Pozitionarea NATO in Europa Centrala si de Est s-a schimbat radical in prima parte a anului 2014, odata cu declansarea crizei din Ucraina. Romania a stiut sa utilizeze acest moment de instabilitate din regiune si a devenit, in urma unor demersuri diplomatice si politice concertate, un actor important in dispozitivul Aliantei Nord-Atlantice. Dar ce ne-a facut dintr-o data atat de importanti ? Cum a evoluat situatia in ultima perioada ? Catre ce ne indreptam dupa Summit-ul NATO de la Bruxelles, din mai 2017 ? Care sunt consecintele pentru Romania ? Ce provocari noi vom avea in cadrul Aliantei si cum va trebui sa le integram in prioritatile noastre nationale ? Incotro ne vom indrepta ?

Dupa cum se stie, avand o orientare strategica catre toate azimuturile, NATO isi pastreaza obiectivul de a proiecta stabilitate si securitate la toate frontierele aliatilor sai, dand dovada de flexibilitate, fara a privilegia un anumit teritoriu sau o regiunePrioritatile Aliantei au evoluat insa in ultima perioada, ca urmare a crizei din Ucraina si a identificarii Rusiei ca potentiala sursa de amenintare in regiune. Acest lucru explica intarirea prezentei Nord-Atlantice in Europa Centrala si de Est prin crearea, printre altele, a unui dispozitiv multinational de informatii si asigurare a securitatii. Oficialii NATO considera in acelasi timp ca dialogul cu Rusia exista si trebuie mentinut. Acesta dialog este insa purtat in general de reprezentantii Statelor Unite. Subiectele discutate trateaza in mod repetitiv cam aceleasi teme : situatia din Ucraina, reducerea riscurilor pe linie de securitate si transparenta. Oficialii NATO considera ca Alianta a avut rezultate destul de eficiente de la izbucnirea crizei din Ucraina si a prevenit escaladarea unor potentiale conflicte la nivel regional. Agenda ar trebui extinsa cu subiecte de actualitate, cum ar fi Orientul Mijlociu, dezinformarea, razboiul hibrid,… In paralel, din motive economice lesne de inteles, cele mai influente tari din Uniunea Europeana (Franta, Germania, Italia si Spania) pledeaza, cu nuantari si tonalitati diferite, pentru o accelerare si o relaxare a dialogului cu « Marele Vecin de la Rasarit », iar tarile din Europa Centrala si de Est reclama o intarire a dispozitivului Aliantei in regiune. Toate aceste fenomene apar in contextul in care economia Rusiei la scara planetara are o forta de penetrare mult mai scazuta, daca este sa o comparam cu Uniunea Europeana, SUA, China sau Japonia.

Expertii NATO considera ca Vladimir Putin va castiga viitoarele alegeri prezidentiale din Rusia. Se estimeaza ca acesta va aduna peste 60% din voturile rusilor, care ar opta mai mult pentru stabilitate si mai putin pentru o schimbare radicala. Sansele ca Vladimir Putin sa fie indepartat de la putere (inclusiv prin lovitura de stat) sunt foarte mici. Locurile castigate de opozitie la ultimele alegeri locale, ii fac totusi pe experti sa spere ca exista premise pentru crearea unui val al schimbarilor politice in Rusia. Aceste schimbari nu presupun insa aparitia unor forte care sa se constituie intr-o alternativa la sistemul condus de Vladimir Putin, ci mai degraba o zona de « fierbere » influenta, pe care liderul de la Kremlin va trebui s-o ia in calcul. Multi experti se intreaba dupa aceea si cine il va inlocui pe Vladimir Putin atunci cand acesta se va hotari sa paraseasca puterea. Deocamdata nu este pe masa niciun scenariu credibil. Primul-ministru Medvedev este vazut mai degraba ca un foarte bun « numarul 2 », fiind putin probabil, conform analistilor NATO, ca acesta sa devina succesorul lui Vladimir Putin.

Exista dupa aceea o serie de pozitii oficiale ce schimba perceptiile ce existau in cercurile de reflectie si in mass-media din Romania. In primul rand, China pare sa starneasca in acest moment mai putina ingrijorare in randul Aliantei Nord-Atlantice decat Rusia. Inaltii reprezentanti ai NATO considera China ca pe un actor mondial foarte important, care trebuie adus la masa discutiilor pentru multe din problemele majore ale Planetei. Dupa aceea, in ciuda a tot ceea ce s-a vehiculat si scris in mass-media in legatura cu apropierea Turciei de Rusia dupa puciul esuat din iulie 2016, oficialii NATO considera totusi ca tara condusa de Erdogan este un aliat important in cadrul NATO, care isi respecta angajamentele cu seriozitate si profesionalism. Exista apoi o serie de proiecte pe care reprezentantii Aliantei le considera ca fiind “neterminate”: in Balcani (Bosnia-Hertegovina, Macedonia, …), dar si in spatiul ex-sovietic (Ucraina, Georgia,..). Pentru fiecare dintre acestea, multitudinea de elemente inca neclarificate, cat si riscul escaladarii tensiunilor creeaza putine premise pentru identificarea unor concluzii sau scenarii de evolutie pertinente.

Implicarea in lupta impotriva terorismului a fost vizibila in Irak si Afganistan, dar s-a manifestat si prin aderarea la Coalitia impotriva Statului Islamic, unde NATO nu este implicat in dispozitivul de lupta la sol, dar isi aduce o contributie importanta in special prin intermediul structurilor sale operative de cercetare imagistica.

Ma preocupa modul in care sunt percepute relatiile militare ale Romaniei cu Franta, ce cred ca in momentul de fata se afla sub semnul mai multor ambiguitati. In opinia mea, daca doresc sa dea o noua dinamica relatiilor militare dintre cele doua tari, sarcina autoritatilor romane si franceze va fi imensa. Unde apar ambiguitatile? In primul rand la nivelul autoritatilor celor doua tari, care in momentul de fata nu au identificat foarte precis complementaritatea ce poate sa existe intre o colaborare militara franco-romana in relatii bilaterale sau in Uniunea Europeana si rolul pe care si-l asuma cele doua tari in cadrul NATO. In contextul in care autoritatile romane (politice, dar si militare) considera ca intaietatea pe linie de colaborare militara trebuie acordata americanilor, datorita rolului important pe care acestia il joaca in asigurarea securitatii Romaniei, oficialii francezi, reprezentanti ai celei mai mari puteri militare din Uniunea Europeana si partener economic important pentru tara noastra, considera ca este normal sa le fie recunoscut si lor un rol similar. Exista dupa aceea diferente importante de puncte de vedere in ceea ce priveste alocarea resurselor (Franta si-ar dori mai mult o prezenta romaneasca in dispozitivele sale de lupta impotriva terorismului din Africa subsahariana, de exemplu, in timp ce Romania si-i doreste pe francezi mai prezenti pe flancul estic al NATO din Europa.), dotarea cu echipamente a Armatei Romane si nu in ultimul rand pozitia fata de Rusia. (S-a creat in randul oficialilor romani si ai NATO perceptia ca Franta, din motivele mentionate mai sus, doreste o ameliorare a dialogului cu Rusia, in timp ce Romania, alaturi de alte tari din Europa de Est, opteaza in momentul de fata pentru o pozitie mai dura fata de Kremlin.)

Chiar daca unii experti (civili sau militari) din Romania au sugerat cu diferite ocazii repunerea in discutie a Conventiei de la Montreux, ce determina libera circulatie in stramtorile Bosfor – Dardanele si Marea Neagra, dar limiteaza in acelasi timp prezenta si capabilitatile militare maritime in acest perimetru, NATO considera importanta respectarea acestui tratat international semnat in anul 1936. Aceasta pozitie apare in contextul in care Armata Rusa a reusit ca, pe langa fortele navale, sa-si sporeasca mult si capacitatile aeriene din Crimeea.

Mai mult decat atat, in afara de optiunile bilaterale ce joaca si ele un rol foarte important (Pentru Romania, Parteneriatul cu Statele Unite este cel mai graitor din acest punct de vedere.), NATO vizeaza in zona Marii Negre actiuni de descurajare, culegerea de informatii si transmiterea mesajului ca aceasta regiune a devenit prioritara pentru Alianta. Prezenta militarilor marilor puteri occidentale in dispozitivul NATO in toata Europa de Est (inclusiv in Romania) arata ca, dincolo de obligatiile NATO, cei care ataca, de exemplu, un soldat american pe teritoriul Romanei sau a altor state din zona, ataca de fapt Statele Unite.

In ceea ce priveste Republica Moldova, oficialii NATO considera ca cele mai bune parghii de mentinere a unei legaturi stranse cu lumea occidentala pentru aceasta tara sunt sprijinirea intaririi institutiilor statului, dezvoltarea dialogului cu tinerii, reformarea Fortelor Armate si lupta impotriva coruptiei. In paralel, prezenta Nord-Atlantica in Moldova atinge si proiecte atipice, cum ar fi curatarea unor zone afectate de pesticide. NATO nu are pe ordinea de zi integrarea Republicii Moldova si nu-si doreste sa joace un rol de competitor al Rusiei in aceasta tara. Chiar daca Alianta isi construieste un nou sediu la Chisinau, va continua sa-si mentina un ofiter de legatura in Moldova si sa dezvolte programe de colaborare dincolo de Prut, impactul acestora va fi limitat de influenta si valul de simpatie ridicat de care se bucura Rusia in randul populatiei locale.

Conducerea NATO pune mare pret pe comunicare si a lansat in acest sens Campania WeAreNATO, ce se va face simtita si in Romania. Aceasta campanie va avea ca obiectiv cresterea notorietatii Organizatiei Nord-Atlantice in cadrul tarilor membre prin constientizarea rolului pe care il are la asigurarea pacii, securitatii si prosperitatii cetatenilor sai, cat si asigurarea unui suport popular pentru cresterea cheltuielilor militare. Este deja cunoscut angajamentul tuturor tarilor Aliantei (inclusiv Romania) de a spori capacitatile de aparare prin alocarea a cel putin 2% din PIB. Dincolo de acest demers ce obliga membrii la un aport semnificativ in cash, se are in vedere cresterea capacitatilor de interventie si contributii suplimentare in cadrul diferitelor misiuni ale Aliantei.

Ce trebuie sa faca Romania in acest context? In primul rand, este necesar ca oficialii nostri sa treaca la actiune, construind proiecte precise, in cadrul carora sa-si asume leadershipul. Un prim demers ar putea fi sensibilizarea tinerilor, ce par foarte putin interesati de problematicile NATO, plictisiti fiind de «limba de lemn» a unor lideri politici care au o magnitudine din ce in ce mai limitata asupra a ceea este sau ar trebui sa fie important pentru tara si dau impresia ca au trecut de la habotnicia comunista la o habotnicie euro-atlantista.

Dupa aceea, dincolo de aspectele geopolitice si geostrategice, trebuie asumata in mod responsabil alocarea resurselor destinate apararii, in special bugetul ce reprezinta 2% din PIB. Am impresia ca in momentul de fata Romania este mai degraba intr-o logica in care incearca sa vada cum se poate imparti acest buget catre americani, britanici, francezi, germani sau alti parteneri occidentali. Trebuie sa trecem insa de aceasta etapa de « crispare », in care se arata straduinta de a face pe plac tuturor, concretizand destul de putin, la o etapa in care sa ne asumam leadershipul noi insine si sa definim precis cum poate Romania sa creeze valoare adaugata in cadrul NATO. Asa vom putea ajunge un pol de excelenta in doua sau trei domenii de aparare de care Alianta are nevoie si pe care noi vom fi capabili sa le acoperim prin :

  • participarea proactiva la procesul in curs de reforma a structurilor de comanda din cadrul NATO;
  • crearea de clustere regionale de cercetare pe linie de securitate (IT, inteligenta artificiala, inginerie militara auto,…). Astfel de proiecte ar spori notorietatea NATO in randul tinerilor, care, asa cum mentionam mai sus, sunt putin sensibili la mesajele oficialilor nostri pe linie de aparare ;
  • definirea foarte precisa si unitara a nevoilor de dotare pe linie aparare intr-un context NATO, eliminand cat mai mult posibil redundantele ce pot fi realizate prin tratate bilaterale ;
  • capitalizarea multiplelor cooperari pe care le avem in cadrul NATO cu Statele Unite si Marea Britanie pentru initierea unor proiecte militare de anvergura cu parteneri din Uniunea Europeana. Din acest punct de vedere, nu trebuie sa ne facem iluzii : Uniunea Europeana va fi cu adevarat o mare putere doar atunci cand va benficia de buget, diplomatie si armata comune. Avem tot interesul sa sustinem un astfel de demers ;
  • activarea « diplomatiei contractelor» prin :
    • sprijinirea proactiva a Frantei si Germaniei la constituirea unei industrii de aparare si a unei armate europene comune intr-o logica de complementaritate fata de rolul nostru in NATO, prin acoperirea la nivel european a capabilitatilor deficitare din cadrul Aliantei Nord-Atlantice, dar fara a crea o alternativa sau o dublare a rolului acesteia. O astfel de initiativa ne-ar permite sa:
      • revigoram o parte din industria de aparare, ce este in momentul de fata « pe butuci » ;
      • iesim din negura unei « Europe cu doua viteze » ;
      • rezolvam problema Schengen (DA, cred ca aceasta initiativa ne va permite sa rezolvam problema Schengen.);
      • avem o intelegere mai apropiata asupra prioritatilor fiecarei tari si modului de alocare a resurselor pe Mapamond in cadrul NATO;
    • demararea unui dialog deschis cu Statele Unite ce ne-ar da posibilitatea :
      • ca in schimbul achizitiilor de catre Romania a echipamentelor militare din SUA atat de asteptate, sa negociem investitii americane in industria romana de aparare, infrastructura si invatamant / cercetare ;
      • sa avem intr-un mod transparent, pragmatic si responsabil si parteneriate militare mai ample in cadrul Uniunii Europene ;
      • sa ne asumam, in cadrul NATO, pozitii de dialog si negociere a unor proiecte strategice cu Rusia, China sau Japonia, statut ce este asigurat in momentul de fata doar de reprezentanti ai Marilor Puteri ;
    • utilizarea si mai pronuntata a rolului nostru politic in cadrul NATO prin asumarea pilotarii unor proiecte majore ale Aliantei in zona Marii Negre. Din acest punct de vedere, primul pas ar fi sa vedem cum am putea adauga langa actualul scut de securitate, ce are o orientare militara, un « scut al securitatii capitalului », ce ar fi mult mai profitabil pentru toti actorii care exista sau apar in zona Marii Negre. Este nevoie sa construim aici mari proiecte internationale de business impreuna cu alte natiuni din Uniunea Europeana, americani, rusi, chinezi, japonezi, turci …, in sectoare economice precum energia, infrastructura, invatamantul, cercetarea sau sanatatea… Cred ca Romania ar putea initia si sustine impreuna cu Statele Unite si Uniunea Europeana astfel de proiecte politico-economice comune, construite intre parti care in momentul de fata se situeaza pe pozitii divergente, precum tarile NATO si Rusia. Astfel de initiative ar avea un impact pozitiv asupra obiectivului Aliantei Nord-Atlantice de a mentine pacea in regiune.

Apropiata vizita a Secretarului General al NATO in Romania in prima parte a lunii octombrie 2017 ar putea fi o buna oportunitate pentru demararea unor discutii pe aceste teme. Totul depinde numai de noi. De Gaulle spunea ca « nu facem nimic fara oameni mari, dar acestia sunt mari pentru ca si-au dorit-o ».

 

Florin Luca

Secretar General al Fundatiei Europene Titulescu