Un pod spre Rusia începe cu o potecă

Când președintele Bush a îndemnat România în 2007 să fie un pod spre Rusia, mulți nu au înțeles mesajul. După cum au evoluat evenimentele ce au urmat amurgului magic al apariției curcubeului pe cerul Bucureștilor ca semn al Înaltei ocrotiri, unii au tradus metafora Americii că ar trebui să fim un pod, sau chiar preș pe care să treacă alții în marșul extinderii spre Est. În acest moment, relația cu Rusia este practic înghețată și România apare fără nicio inițiativă în acest dosar, stând „cu capul la cutie” în așteptarea unor noi îndemnuri de la Casa Albă. Proiectul podului a fost îngropat de Băsescu, războinic de tinichea care a împins diplomația românească la rolul de servant bun doar să-i multiplice voturile diasporei. Ultima întâlnire a ministrului Corlățean la Moscova cu Lavrov, în 2013, apare ca o insulă într-un ocean de inacțiune. Pe fondul „Opțiunii zero” a autorităților, inițiativa Fundației Europene Titulescu de a organiza o conferință cu tema „Securitatea europeană și regională: Rusia și România –contribuții la consolidarea climatului de încredere în jurul Mării Negre” capătă dimensiunea unui eveniment. Comparația cu vizita lui Tillerson la Moscova, păstrând proporțiile și temperate de ironia analizei organizatorului, este de reținut, ca un punct de plecare al impresiilor ca participant la conferința de la Fundația Titulescu. După mult timp o prezență substanțială numeric și densă calitativ din partea Rusiei la o dezbatere găzduită de București de societatea civilă arată că relațiile por fi scoase din punctul mort, cu politica Ping-pong-ului. Diplomați de prim rang, profesori la mari centre de analiză politică din Moscova și Sankt-Petersburg au avut contribuții la conferință în echilibru cu analiști români de același calibru. Lipsa de cunoaștere, comunicarea otrăvită de informații virusate, pe fondul absenței dialogului politic, au condus la ,,era glaciară” de acum a relațiilor Rusia-România, sublinia un ambasador. Deficitul de analiză competentă conduce inerent la antagonism între conceptele strategice Europa și Eurasia, deși o comparare a strategiilor de securitate ale Rusiei și României relevă puncte de convergență și posibilități legale de colaborare. Evoluția Parteneriatului Estic și a Cooperării la Marea Neagră, constrângerile Convenției de la Montreaux, dezechilibrul de forțe militare din Marea Neagră, accentuat de anexarea Crimeei, au fost între subiectele analizate. Un profesor din Moscova considera că România este privită exclusiv prin prisma evoluțiilor din Republica Moldova, devenite astfel o lupă care deformează. Desigur și reciproca este la fel de adevărată, ceea ce impune cunoașterea directă și dialogul între noile generații de diplomați și politicieni. Pragmatismul poate asigura un trafic crescut pe „Podul lui Bush”, dar, momentan, nu avem inginerii-diplomați care să-i calculeze dimensiunea. Până la noi ordine, se încearcă deschiderea unei poteci.

Autor: Dan Constantin

Preluare: Jurnalul.ro 

GALERIE FOTO

One thought on “Un pod spre Rusia începe cu o potecă

  1. Traian Pleşca

    !
    Stimate domnule Dan Constantin,
    Comentariul dvs curajos este foarte, foarte binevenit. Este foarte trist însă că ceea ce ar trebui să fie normalitate iată, trebuie să taxăm drept curaj. Mă mir că până acum slugile prea-plecate ale americanilor şi ai NATO nu v-au sărit la beregată. Când spun americani mă refer exclusiv la establishmentul politic american, nu la poporul american, şi mai exact nu la toată clasa politică americană ci la aceea care se lasă călărită de Oculta mondială (Centrala capitalismului globalist) care parazitează o naţiunea americană, altfel de tot respectul, pentru a-şi face jocurile ei de ţinere sub papuc a Planetei Pământ. La fel de curajoasă este şi iniţiativa Fundaţiei Titulescu şi sper ca ambasadorul Klem să n-o treacă pe lista neagră. Sper, zic, pentru că după venirea lui Trump lucrurile încep să se schimbe şi nu este exclus să vedem din nou un preşedinte SUA, adică Trump, la o eventuală vizită la Bucureşti că ne spune iarăşi ceva de genul că putem fi un pod către Rusia. Că tot pare din ce în ce mai plauzibilă o înţelegere Putin-Trump pe considerente de petrol şi eventuala stopare, dorită de americani, a Chinei. Se vede, pentru a câta oară, că politica externă a României este sublimă dar lipseşe cu desăvârşire, adică, de fapt, se duc e o politică a trădării naţionale, cu pretenţia cretină că servim valorile Vestului ! Vrem noi să izolăm Rusia, să fim cei mai acizi în apărecieri la adresa ei şi a lui Putin ? Dacă da, ce urmărim, ce premii şi de la cine ar urma să primim. Evident de la nimeni, din moment ce vedem că toţi încearcă să se aranjeze cu Putin, să revină de la tâmpenia cu sancţiunile. OK, nu ne place Putin, dar a încercat cineva să se pună în locul lui ? Ce ar fi făcut acel cineva. Eu cred că chiar de ar fi avut doar o fărâmă de patriotism ar fi făcut la fel ! În ultimă instană este vorba de soarta Mamei Rusia, a acestei mari naţiuni. Sigur, multe pot fi criticate la el, dar nu din perspectiva interesului naţional al ruşilor, poate mai degrabă a felului cum au dat frâu liber unui capitalism barabar şi la ei, ţinându-l pe mujic în starea de mizerie seculară. Politicienii noşteri de vârf fac dovada unei prostii monumentale şi, din păcate, situaţia pare să se repete. După Primul Război mondial noi, românii, am ratat ocazia de a exploata nevoia de recunoaştere a noii puteri de la Moscova în schimbul recunoaşterii unirii Basarabiei cu România. N-a fost de mirare că Rusia Sovietică a mizat atunci pe Ungaria (se repetă istoria ?) numai că, servind Vestul, de data asta justificat (Marea Unire) ostaşul român a făut cadou Parlamentului ungar faimoasa opincă. Germania nu s-a sinchist de ideologie şi s-a înţeles cu ruşii în interes reciproc (Rapallo). Noi am dat întâietate cordonului sanitar (izolarea Rusiei) şi a trebuit să vină un Titulescu să repare o politică neinspirată, stabilind relaţii diplomatice cu Rusia Sovietică în 1934. Acum, după ce s-a convenit că războiul ideologic Est-Vest s-a încheit, noi o ţinem langa cu atitudinea anti-Putin, de fapt, anti-Rusia, ca şi cum acesta ar fi Brejnev. Facem cadouri teritoriale Ucrainei şi ne erijăm în apărătorii ticăloasei oligarhii de la Kiev. Cu ce rezultat ? În replică la Maidanul de la Kiev, Putin ne făcu unul la Chişinău etc. Deci, în primul rând cu rezultatul că perspectiva revenirii Basarabiei la Patria mamă este tot mai îndepărtată, mai mult, este contestată de chiar marele licurici, se pare. Apoi, pierdem economic, inclusiv prin aceea că traseele conductelor ruseşti de gaze spre Europa ne ocolesc ! Din punct de vedere al securităţii stăm cât se poate de prost. Ne-am angajat nebuneşte în planurile SUA (numai ale administraţiei Obama ?) de a fi un fel de vârf de lance (ce pod !) împotriva lui Putin, fără să vedem că marele licurici poate s-o întoarcă ca la Ploieşti când vrea muşchii lui. Este Deveselu vreun argument de securitate pentru noi ?. După reacţia ruşilor, dimpotrivă. Să fim cinstiţi, este chiar defensiv ?. Sigur că, luat izolat, aşa ar părea să fie. Dar dacă, să zicem, americanii folosesc primii lovitura nucleară, aşa cum şi-au rezervat dreptul, atunci Deveselu va intra în funcţie să anihileze prima lovitură a ruşilor, dar, cum rachetele ruşilor vin ca răspuns la cele americane (logica ofensivă), Deveselu se înscrie clar în aceeaşi filosofie ofensivă a americanilor. Deci, să nu ne amăgim, astfel ne-am legat la cap fără să ne doară, în paguba noastră. Apoi trebuie ştiut că nu armamentele generează securitate, ci relaţiile normale, de încredere, ţesătura de relaţii de cooperare multiplă care creează interesul de respect reciproc a independenţei şi suveranităţii celuilalt. Crearea unui climat de securitate şi încredere în zona Mării Negre. Cum ? Prin participarea noastră la tot felul de manevre NATO pe Marea Neagră şi cu Deveselu la doi paşi de ea? De ce vrea NATO să ajungă nemijlocit la graniţa Rusiei ! Să aducă prosperitate şi democraţie, drepturile omului? Numai un cretin poate să creadă asta iar situaţia din Ucraina este dovada clară. Din punct de vedere geopolitic, dacă vedem că Crimeea este a Rusiei (pe bună dreptate, de altfel) şi că e atât de aproape de noi şi e atât de densă ca factor militar, cum naiba ne gândim că putem să avem pace, să creăm încredere în zonă înscriindu-ne în politica NATO de provocări ? Dacă Vestul ar fi fost interesat de pacea, prosperitate, democraţie etc peste tot în lume, de ce nu a zis la destrămarea URSS : măi ucraineni, Crimeea nu e a voastră că a fost luată de la Rusia de Hruşciov şi dată vouă numai pentru că era şi el ucrainean, ia dati-o înapoi. Bucovina de Nord şi teritoriul de la nordul gurilor Dunării nu sunt ale voastre, ia daţi-le înapoi românilor. Iar ruşilor trebuia să le zică, ia daţi voi Basarabia înapoi României. Dar Vestului nu i-a păsat de nedreptăţile istorice ! Dimpotrivă l-a folosit pe Elţân care a adus Rusia pe marginea prăpastiei şi pe care l-au dus tot timpul de nas inclusiv prin semnarea Memorandumul de la Budapesta din 1994 (denuclearizarea Ucrainei) prin care se garanta integritatea Ucrainei cu Crimeea în componenţa ei. Dar, în esenţă, Vestul se gândea la perspectiva atragerii Ucrainei în sfera lui de influenţă şi oricum s-o limiteze pe cea a Rusiei. Dar Putin nu e din aluatul lui Eltân.
    Apoi, să fie doar Putin vinovat de starea de încordare şi tensiune din zonă ? Să ne amintim că s-au vehiculat planuri pe la Pentagon sau în cercuri din apropiera lui privind dezmembrarea Rusiei ? Ferească Domnul să fiu eu apărătorul lui Putin, al Rusiei ! Numai că dacă vrei să fi realist şi constructiv trebuie să iei în calcul şi interesele celuilalt. Păi nu zice Actul Final de la Helsinki că securitatea europeană este indivizibilă ? Şi nu fac ruşii parte din Europa, mă rog, cel puţin până la Urali, n-au şi ei nevoie ca oricine de securitate ? Realitatea crudă este că principalul factor de instabilitate, de crize, de insecuritate şi, în ultimă instanţă, de război peste tot în lume este capitalismul globalist, urmărind exclusiv profitul maxim cu orice preţ, promovat de Oculta mondială în numele Vestului, via CIA, NATO, UE.
    Sigur, dacă e să ne luăm după Trump, şi noi ar trebui să spunem Romania first, ceea ce ne-ar crea un spaţiu mai larg de manevră şi în relaţia cu Rusia, însă politicienii noştri noi, de la putere sau din opoziţie n-au vână patriotică şi nici la mansardă nu stau prea bine, deci nu ştiu să gândească binele şi viitorul patriei. Le place să se justifice cu fidelitatea faţă de Alianţă şi diverşi licurici, pentru că îi scuteşte să ia hotărâri propri. Să le ceri lor să se ocupe de chestii atât de complicate precum tema Conferinţei de la Titulescu ar fi prea mult. Nu-mi vine să cred că cineva din zona politicului de la putere sau din opoziţie s-a interesat de concluziile dezbaterii. Ce bine ar fi să mă înşel. Ticăloase vremuri trăim, dar nu trebuie să renunţăm. Consider că dvs v-aţi făcut datoria. De aceea, felicitări !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *